Pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului sunt peste 20 de proiecte de lege care vizează circulaţia pe drumurile publice.
Multe dintre proiecte au fost respinse de Senat, dar se află în dezbatere la Camera Deputaţilor care este for decizional. Alte proiecte de acte normative nu au intrat încă în dezbatere.
Iată mai jos cele mai importante proiecte de lege, conform romaniatv.net:
– Doi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege care prevede amenzi de la 200 la 500 de lei pentru împiedicarea unui autoturism parcat regulamentar de a părăsi locul de parcare. ”Împiedicarea, prin orice mijloace, a unui autoturism parcat regulamentar, de a părăsi locul de parcare, la iniţiativa deţinătorului acestuia, constituie contravenţie se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 si 500 de lei”’, prevede proiectul, care în prezent se află în dezbatere la Senat.
– Mai mulţi deputaţi şi senatori PSD au depus o propunere legislativă conform căreia maşinile înmatriculate în Bulgaria pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă maximă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară. „Autoheviculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria, deţinute de persoane care au domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă maximă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară”, stabileşte proiectul, care a fost respins de Senat, dar se află la comisiile de specialitate de la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Citeşte articolul complet din Gandul.info